Dr. Marinescu Gabriel Cristian a avut un parcurs de școlarizare remarcabil, Olimpic Național la Fizică , a intrat și a absolvit între primii Facultatea de Medicină și Farmacie București Carol Davila . A optat pentru psihiatrie deoarece a simțit că este un domeniu unde are multe de spus. Are o bogată activitate practică medicală, fiind format la Spitalul Alexandru Obregia din Capitală, apoi asigurând de mai mult de 20 ani și în prezent urgențele în psihiatrie la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Are numeroase lucrări prezentate la congresele de psihiatrie mondiale și europene  și o experiență importantă în cercetarea medicală, formând în acest sens, o echipă cu recunoaștere internațională și solicitată în numeroase proiecte în afara țării. De mai mult de 15 ani membru al comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, îmbogățindu-și astfel abilitățile și experiența. Este speaker la manifestările naționale și internaționale, încearcă să aducă în prezentările pentru colegii psihiatrii toate noutățile dobândite prin formarea continuă și să le deschidă apetitul pentru o psihiatrie, logică și pragmatică, viitorul în domeniu. Intre proiectele actuale se află o carte de psihofarmacologie clinică, ce va fi scrisă împreună cu alți colegi psihiatrii de prestigiu din țară. Consideră că arta în psihiatrie o reprezintă îmbinarea perfectă între logică, cunoștințe, experiență, instincte și intuiție medicală.

Pentru el, fiecare caz e o provocare profesională, iar cea mai mare satisfacție o reprezintă rezolvarea fiecărui caz, oricât de dificil ar putea fi. Pune în slujba pacientului ultimele noutăți medicale și cele mai performante tratamente în domeniu și o echipă armonioasă și bine pregătită a acestui cabinet (medic-psiholog-asistent).

Dr Gabriela Serban este absolventă a Facultății de Medicina și Farmacie București. A ales psihiatria deoarece a simțit ca este specialitatea în care își poate desfășura cel mai bine profesia de medic. Formată ca medic rezident în Spitalul Al. Obregia, are în prezent o experiență de peste 10 ani ca specialist în psihiatrie. Fiind mereu preocupată a le oferi pacienților cele mai noi și eficiente tratamente în domeniu, a participat la numeroase cursuri de perfecționare în specialitate, atât în țară cât și în afara țării, la congrese naționale și internaționale, precum și la cursuri de formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Are convingerea că, oferind pacienților cele mai performante tratamente și determinându-i pe aceștia să-și descopere propriile resurse, îi poate ajuta să depășească perioadele dificile prin care trec.

IMG_2345

Psiholog principal Talianu George este licențiat în cadrul Universității București, absolvent al Facultății de Psihologie specializarea Psihologie Clinică. A optat pentru acest domeniu din dorința de a ajuta persoanele aflate în dificultate. Activează în domeniul clinic de peste 20 de ani, asigurând - inițial - serviciile psihologice necesare în cadrul Spitalului Sfânta Maria Argeș-Vedea, iar mai apoi în serviciul de urgență din Spitalul Județean Pitești. Evaluările, examinările psihologice, contactul cu persoane de diferite categorii socio-profesionale, testările și selecția personalului, activitatea desfășurată în spital dar și în domeniul privat, reprezintă elemente care au contribuit la consolidarea experienței dobândite, fiind totodată puncte de plecare în desăvârșirea profesională.

Consideră ca eficiența, profesionalismul, și abordarea bazată pe intervenția strategică asupra problemelor / conflictelor psihice, reprezintă calea prin care este vizată performanța în acest domeniu în care formarea continuă este esențială pentru a asigura servicii cât mai înalte calitativ.

Asistent medical principal Janta Constanta este o persoana cu experiență remarcabila in domeniul psihiatric. A acumulat în secția de psihiatrie a Spitalului Județean cunoștințe și abilități deosebite. Enumeram doar câteva dintre calități: aptitudini de comunicare excelente, foarte buna negociatoare în situații de criza sau de urgență, eficientă, organizare impecabilă, corectitudine, discreție, simțul umorului.

Este foarte asertivă cu pacienții, oferind acestora sprijin, suport, confidențialitate.